Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for the ‘sport’ Category

„Era normal sa platesc, dar ma asteptam la o suspendare mai mica. Cer scuze echipei si suporterilor. Regret ca n-am putut sa-mi ajut colegii in aceste momente grele”, a declarat fotbalistul roman pentru site-ul oficial al Fiorentinei.

Tribunalul Federal Antidoping l-a suspendat nouă luni pe Adrian Mutu, după ce fotbalistul român fusese depistat pozitiv cu sibutramină, anunţă SKY citat de Realitatea TV.

Decizia a fost luată după ce sportivul român a fost audiat timp de două ore şi 20 de minute.

Mutu a picat două teste antidoping susţinute în luna ianuarie, în interval de zece zile, după meciurile cu Bari, din campionat, şi cu Lazio, din Cupa Italiei.

„Briliantul” se află suspendat provizoriu din data de 28 ianuarie.  Mutu va reveni astfel pe gazon cel mai devreme la finalul lunii octombrie a acestui an. El va rata astfel, în cazul în care ar fi fost convocat de selecţionerul Răzvan Lucescu, startul preliminariilor pentru Campionatul European din 2012, inclusiv meciul cu Franţa de pe 9 octombrie. Celelalte partide pentru care Mutu este suspendat sunt cele împotriva Albaniei (3 septembrie) şi Belarusului (7 septembrie).

Conform informaţiilor vehiculate de presa italiană, această sancţiune îi va face pe oficialii Fiorentinei, clubul la care activează Mutu, să îl vândă la începutul anului 2011, după ce acesta va reveni pe teren. Unul dintre cluburile care şi-au anunţat interesul pentru român ar fi gruparea din Qatar, Al-Sadd, care este pregătită să-i ofere un salariu fabulos de 6 milioane de euro pe an.

Citeşte şi: Gică Popescu: „Sancţiunea lui Mutu mi se pare cam mare”

Adrian Mutu a fost depistat pozitiv cu sibutramina dupa meciurile cu Bari (10 ianuarie) si Lazio Roma (20 ianuarie).

In partidele respective, „Briliantul” a marcat trei goluri, unul cu Bari si doua cu Lazio Roma, fiind desemnat printre cei mai buni jucatori de pe teren.

Read Full Post »

De cateva zile, circulă pe Internet o inregistrare interesantă, al cărei protagonist este nimeni altul decat cunoscutul procurator FIFA, Victor Becali (48 de ani).

Acţiunea se petrece în Bucureşti şi desfăşurarea faptelor este următoarea: şoferul unui BMW X6 cu numere de Italia încearcă să-şi parcheze autoturismul în faţa Restaurantului Perla. În secunda următoare, un Range Rover îl blochează, iar din maşină coboară, furios ca un taur, procuratorul Victor Becali, care revarsă un potop de injurii asupra celuilalt şofer, un italian.

Victor Becali a luat la bătaie un cetăţean italian doar pentru că şoferul străin tamponase uşor maşina impresarului

“Dacă-ţi dau două-n bot, f… morţii mă-tii de homosexual băşit! Bă-ga-mi-aş p… în mă-ta de homosexual!”, urlă impresarul. Deşi victima lui Becali abia dacă mai putea îngăima “prego, ti prego” (n.r. – te rog), la un moment dat, Victor, nervos la culme, îl pocneşte pe şoferul BMW-ului, apoi scoate un teanc de bani pe care i-l flutură în faţă.

“Italianul a avut noroc că a ieşit lumea din magazine şi s-a băgat între el şi impresar, altfel cred că îl linşa Becali”, a povestit, în exclusivitate pentru Libertatea, un martor ocular.

Impresarul îşi recunoaşte fapta

//
De câteva zile, circulă pe internet o înregistrare …
4746 vizualizari

// Contactat de Libertatea, Victor Becali nu numai că nu a negat, dar ne-a şi detaliat întâmplarea şi chiar a recunoscut că “i-am dat şi un pumn, parcă!”.“Eram prin Dorobanţi când, la un moment dat, am simţit că m-a lovit în spate unul. M-am dat jos din maşină, am făcut un semn de lehamite cu mâna, apoi am intrat într-o farmacie. Când am ieşit, l-am văzut pe ăla că întoarce şi pleacă. M-am suit repede în maşină şi m-am dus după el”, ne-a povestit Victor Becali.

“L-am blocat pe la Restaurantul Perla, într-o parcare. Avea numere străine de înmatriculare. La început, am crezut că face mişto de mine şi mi-aduc aminte că l-am şi pocnit. Apoi a început să îşi ceară scuze, că nu e român şi că lucrează la nu ştiu ce firmă de la noi”, ne-a declarat cunoscutul impresar. În cele din urmă, Victor s-a urcat în maşină şi a plecat.

Gigi BecaliGigi a intrat la puşcărie după ce a sechestrat hoţii care i-au furat maşina

Şi vărul lui Victor, Gigi Becali, a încercat să-şi facă singur dreptate. Patronul Stelei şi-a recuperat limuzina Mercedes furată anul trecut, pe 27 ianuarie, după numai 24 de ore. Pentru că i-a dus pe hoţi într-un bar din Pipera, în loc să îi dea pe mâna Poliţiei, Gigi a fost acuzat că i-a reţinut şi i-a sechestrat pe cei care i-au furat maşina.

Latifundiarul a primit mandat de arestare pentru 29 de zile. Apoi, în noiembrie anul trecut, prin intermediul unor interlopi, finanţatorul din Ghencea l-a ajutat pe antrenorul roş-albaştrilor, Mihai Stoichiţă, să-şi recupereze automobilul BMW X6 care îi fusese furat.
Aşa arăta Valentin Becali după ce a fost bătut
Nepot bătut în trafic

Nici nepoţii din familia Becali n-au fost ocoliţi de necazuri în trafic. În iunie 2007, Valentin, unul dintre nepoţii lui Gigi Becali, a fost bătut în zona Piaţa Unirii, din Bucureşti, de avocatul Levon Sarchizian.

Valentin era la volan, iar avocatul, căruia i s-a părut că nu i s-a acordat prioritate pe trecerea de pietoni, a dat cu pumnul în capota automobilului şi a scuipat pe parbriz! Nervos, nepotul a coborât, l-a ameninţat pe avocat, dar a fost luat la bătaie de acesta!
Giovani Becali
Giovani a lovit un copil pe trecerea de pietoni, dar a fost achitat

Şi fratele lui Victor, Giovani, a avut “probleme” în trafic, după ce a lovit uşor un copil, cu automobilul său, pe o trecere de pietoni, în 2005. În 2007, Tribunalul Bucureşti a decis achitarea lui Giovani, trimis în judecată pentru părăsirea locului accidentului.

Instanţa a admis aplicarea unei amenzi administrative de 1.000 de lei şi a acceptat apelul lui Becali împotriva sentinţei Judecătoriei sectorului 2, prin care fusese condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare.

sursa http://www.libertatea.ro

Read Full Post »

Turcu s-a hotarat sa plece de la Dinamo si are deja planuri de viitor. Fostul actionar spune ca avocatii sai se vor ocupa de recuperarea banilor investiti, care ulterior vor fi directionati catre o alta echipa.

„A fost o greseala cu Dolha, iar lui N’Doye i-a pus cineva cuvintele in gura. Stiu cine i le-a pus, dar nu vreau sa zic. Am vorbit si cu domnul Borcea, nu vreau sa mai raman indiferent ce s-ar intampla. Am zece oferte de la echipe care ma vor finantator. N-au bani, ma accepta asa cum sunt, cu bune, cu rele. Am mai multe oferte, nu vreau sa spun despre ce e vorba. Dar sa vedeti ca din vara o sa investesc la o echipa”, a declarat Turcu la gsptv.

Vasile Turcu nu exclude posibilitatea de a vinde pachetul de actiuni suporterilor din galeria dinamovista.

„Ii astept pe fani sa le dau actiunile. Nu le cer nimic in plus ca sa le dau pachetul de actiuni pentru ca ei sa poata ajuta clubul.”

„Eu va spun sincer ca insist pe linga ceilalti doi actionari sa pot da actiunile suporterilor. E vorba de 5 milioane de euro. Nu e o problema sa modificam unele articole din statut.”

Read Full Post »

dinamo-arges-2-0-2008-11-30_182418

Acesta a fost lait-motivul galeriilor dinamoviste la meciul de sambata seara cu FC Arges. Suporterii alb-rosiinu au putut trece, pe buna dreptate, peste episodul “manelistii” si i-au contestat pe cei implicati, prin mesaje si cantece. Astfel in PCH s-a auzit deseori “Nu meritati, nu meritati/ tricoul rosu sa-l purtati!”, “Ropotan, du-te la Steaua!” şi “Afara, afară cu betivii!”, iar in Sud ” noi va dorim pe viitor/ sa v-amputeze un picior/ si sa cantati toata viata/ din carucior despre steaua”. In Sud, in afara de mesajele din poze a mai fost afisat si ” Singurul caine adevarat / de mult in ceruri a urcat”

Read Full Post »

Cu 3 atacanti lipsiti de forma, Steaua vrea sa atace returul cu Vali Badea, imprumutat din vara la echipa elena Panseraikos.

valibadea

Primul transfer al Stelei in pauza competitionala este repatrierea fostului atacant stelist, Vali Badea care si-a anuntat intentia de a se intoarce in Ghencea, scrie Cancan.

Arthuro, Stancu si Kapetanos au marcat impreuna doar 12 goluri in campionat si in Europa, iar Dorinel e disperat.

Imprumutat in campionatul grec pe o perioada de un an, Vali Badea a castigat la Panseraikos 150.000 de euro, fata de numai 120.000, cat primea la Steaua. Banii nu i-au adus si rezultatele insa, iar Badea nu a reusit sa convinga nici acolo, motiv pentru care Dorinel il asteapta din ianuare la Steaua.

Sursa: http://www.sport.ro

Read Full Post »

Bmw seria 5 vs Lamborghini

blana @ 260 km/h

Read Full Post »

Joga Bonito !

steaua-latino1.jpg

Derbiul Steaua – CFR Cluj a inregistrat un record pentru prima liga, la cele doua echipe jucand ca titulari 16 fotbalisti straini. La Steaua au fost titulari Zapata, Golanski, Emeghara, Dayro Moreno, Mendoza si Jose Moreno, iar la CFR Cluj au evoluat inca din primul minut Hirschfeld, Tony, Cadu, Sousa, Dorsin, Dani, Andre Leao, Dubarbier, Semedo si Fabbiani.

Becali era in al noualea cer dupa victoria cu CFR Cluj. „I-am umilit”, au fost cuvintele finantatorului Stelei, imediat dupa finalul meciului.

„A fost bine ca s-a terminat la doua goluri. E un scor care ma incanta. Steaua e mult mai puternica acum si asta imi da sanse sa ma bat la campionat. CFR sunt puternici. N-am crezut ca sunt asa puternici. Imi da de gandit si ma sperie. CFR e mult mai puternica decat in tur. Nu mai pot sa traiesc fara muzica din Liga. Ar insemna ca eu sa ma uit la altii cum joaca in Liga. Cei care spun ca a fost penalty, le arat tabela si clasamentul. La cate penalty-uri au avut si ei, ce sa mai spunem. Prima repriza i-am umilit. Nu mai stiau unde-i mingea. Sa acuze, daca vor”

Steaua a punctat prin golurile inscrise de Ov. Petre si Dayro Moreno ajutata si de gafa monumentala a portatului Lars-Hirschfeld. Pentru CFR a deschis scorul Eugen Trica.

Noile achizitii ale echipei din Ghencea incep sa intre in angrenajul echipei si sa isi dovedeasca valoarea.

Read Full Post »

Older Posts »